Partea întunecată a căutătorilor de lumină – Ferlidona

Cu toate că acesta s-a vrut a fi un advertorial, a ieșit mai degrabă un răspuns pentru Oana Stoianovici.

Voi cum vă imaginați că este pântecul vostru? Da, da, voi, femeile. Cu domnii m-am tot conversat, acum vorbesc cu doamnele. Jur că vreau să știu cum vă imaginați pântecul vostru și dacă nu-mi lăsați un comentariu mă cam supăr.

După ce o viață întreagă am fost crescută, educată, îndrumată întru a crede că pântecul este viață, după ce am citit și am învățat că acolo, în pântecul mamei este locul perfect, suficient de cald, suficient de umed, cu lumina suficient de filtrată, după ce am trăit de două ori minunea de a da viață în pântecul meu, de a hrăni, de a proteja, de a încălzi cu pântecul meu, am fost înștiințată ieri, cu scopul nobil de a mă dezvolta personal, că pântecul meu e un fel de peșteră – cavernă, rece, întunecoasă și umedă, ba mai mult, e un soi de groapă de gunoi unde arunc tot ce e mai nașpa, mai murdar, mai nefolositor. PAM PAM

Doar mă știți, m-am hlizit desigur, m-am și revoltat, am cerut o explicație, care a venit prompt: ai răbdare, că-ți explic! Ei bine, dragă Oana, n-am răbdare. Nu o lua personal, dacă mi-ai întreba prietenii ai afla destul de ușor că eu nu am răbdare în general. Dar nu asta e problema. Problema e că pe mine nu m-ai convins. Și hai să-ți spun de ce. Încep cu chestii seci, științifice. Cea mai mare traumă a omului se pare că se produce la naștere când brusc este scos dintr-un mediu prietenos, cald (37 grade – mi-ar plăcea să te văd vara la 37 de grade perorând despre cât de rece e afară), nici prea întunecos, nici prea luminos, într-un mediu complet străin, rece (protocolul este ca în sala de nașteri să fie 22 grade, deci resimte pe pielea goală și umedă o diferență de 15 grade – OMFG!!!!), cu lumină extrem de agresivă. Asta-i partea seacă, rece, controlabilă, palpabilă, reală, logică, rațională, you name it! Dar e dovedit, așadar, că în pântec este CALD. Și nici beznă nu e…

Sunt totuși indulgentă și mă gândesc că în discursul tău te-ai jucat puțin cu simbolurile și că rece, întunecos, umed și groapă de gunoi nu trebuie să le iau chiar mot-a-mot. Dar chiar și așa…Știi de ce-mi amintesc? O întâmplare din timpul primei mele sarcini, când pentru prima dată am simțit cum mișcă copilul în mine. Nu mă apuc acum să-ți descriu senzația, emoția, trăirea, pentru simplul motiv că nu am cuvintele potrivite. Îți povestesc altceva. Eram atunci atât de încântată încât îl tot îndemnam pe tatăl copiilor Vasilescu să pună mâna pe pântec ca să simtă și el. La început nu prea avea cum, dar după câteva săptămâni, când copilul era deja mai mare și mai puternic, într-o zi, întinsă fiind pe spate l-am chemat să pună mâna. Stătea jos, la picioarele mele, a pus mâna și a simțit. Pe vremea aia eram destul de conectați…A tresărit, m-a privit iar în privirea aia era fericire că a simțit, mirare, consternare chiar și umilință în fața măreției actului la care asista. Iar eu am simțit cea mai adâncă tristețe. Este foarte trist când afli că omul de lângă tine nu va putea vreodată să trăiască fericirea ta. Pentru că ăsta e adevărul, pântecul nostru, al femeilor este o minune, nu e nici cavernă, nici groapă de gunoi, este o taină pe care numai nouă ne este dat să o înțelegem. Bărbatul pe lângă femeie este ca măreția, bunătatea, căldura, generozitatea celui ce a plantat un copac în fața pământului în care crește copacul ăla. Pântecul nostru poate părea negru, umed și rece, în ochii cuiva care nici măcar nu intuiește. Și pământul este negru, ud și rece, și totuși tot ce mișcă își trage seva din pământ. Așa e pântecul – pământ. Joacă-te cu lut sau cu un bulgăre de pământ, atinge-l, încearcă să-l înțelegi, să-l simți și vei afla că este cald și viu și că ascunde taine, nu gunoaie. La fel ca pântecul. Numai pentru simplul motiv că din pântec iese copilul care este suprema perfecțiune, nu ai dreptul să numești pântecul groapă de gunoi și să afirmi că este umed, rece și întunecos.

Groapa de gunoi…tot corpul nostru este un spațiu al emoției. Fiecare emoție este localizată altundeva. În pântec este plăcerea, iubirea și un pic mai sus, în plexul solar este localizată durerea…de-aia de multe ori oamenii spun că simt durerea în burtă. Emoția, în orice formă ar apărea ea, este cel mai de preț dar pe care îl primim de la semenii noștri și pe care îl oferim celorlalți. Când spui gunoi probabil că te gândești la emoțiile negative, fără să ți dai seama că și ele sunt tot ale noastre, ne fac să fim întregi. Un om care păstrează doar plăcerea și aruncă ca pe-un gunoi durerea nu mai este om, este jumătate de om. Păstrez în pântec durerea morții tatălui meu și asta mă face să fiu ceea ce sunt azi. Păstrez în pântec furia pe care am simțit-o când mama și tata m-au certat și asta mă ajută să mă abțin acum. Păstrez în pântec frica de întuneric și asta mă face acum să iubesc noaptea. Dacă toate “gunoaiele” astea le-aș fi aruncat, astăzi aș fi un gunoi în adevăratul sens al cuvântului.

Despre orgasme nu mai zic prea mult, că am mai zis aici. Dar țin totuși să scriu, pentru liniștea mea, că sexul și implicit orgasmul vin în mod natural. Și iar o să fiu trivială – poți să faci câte înrădăcinări vrei,poți să bagi ovule, poți să mergi la coaching, poți să faci ce vrei, dacă partenerul nu te atrage…asta e, nema lubrifiere, nema dorință, nema orgasm! Ia îndrăgostește-te tu de unul și să vezi cum apare orgasmul instant, nu mai ai nevoie nici de meditații, nici de incantații, de nimic. Este o idee deformată și indusă nouă de societatea modernă aceea că femeia trebuie să aibă 20 de orgasme pe săptămână pentru că altfel nu-i femeie. Pe vremuri, când oamenii trăiau în triburi, femeile erau femei și după ce nășteau și când aveau o perioadă în care nu făceau sex. Ele își atingeau atunci maximum de feminitate prin naștere și prin creșterea copilului. Știi, nu orgasmul te face neapărat femeie, ci exact ce-ți ziceam mai devreme, capacitatea de a dărui și de a menține viața.

Îmi repugnă de-a dreptul imaginea asta a femeii moderne care dacă nu-i fie călare pe job fie călare pe bărbat, nu-i femeie. Asta e o imagine care vinde bine, dar care distruge femeia și bărbatul în egală măsură. Pot să accept că trăim într-o societate în care dacă nu te întorci repede la job după ce ai născut riști să mori de foame. Pot să accept asta! Dar nu mi-o vinde ca pe-un must, că nu ține. Corpul meu știe mai bine cât are nevoie să alăpteze și când are nevoie să facă sex.

Oana, n-aș vrea să mă înțelegi greșit. Eu sunt foarte ok și nu am nicio problemă cu imaginea pântecului tău. Tu ești liberă să-ți simți pântecul rece, umed, întunecat și latrinos. E treaba ta! Mie mi se pare un pântec tristuț, dar cine-s eu să-mi dau cu părerea despre pântecul tău? Ce te rog, însă, este să nu mai pornești de la premisa că și pântecul meu e la fel de trist ca al tău, pentru că nu este. Aș aprecia dacă m-ai întreba înainte, cum îmi simt eu pântecul. Sunt sigură că răspunsul meu te-ar surprinde de-a dreptul.

Așa. Toate astea mi-a venit să le scriu după ce ieri am fost la Librăria Bastilia, la un eveniment organizat de Mămica Urbană și White PR cu scopul de a ne prezenta gama de produse Ferlidona. Produsele cred că sunt mișto, nu le-am încercat încă dar o să le încerc…M-a încântat în special testul pentru infecțiile urinare. Dar, ca idee, dacă vă știți cu musca pe căciulă că nu ajungeți la timp la medicul ginecolog pentru controale de rutină, fie din cauză că n-aveți programare, fie că e scump fie că nu aveți timp, există acum aceste teste pe care le putem face acăsică la noi, la un preț decent și care ne indică dacă suntem predispuse la infecții vaginale. În gamă mai sunt și teste de sarcină, teste de ovulație și alte minuni, vedeți și voi pe pagina lor. Doamna doctor care a prezentat produsele mi-a plăcut, apreciez întotdeauna oamenii cu simțul umorului – a reușit o prezentare documentată a produselor, bine condimentată cu tot felul de picanterii. Nota 10!

Cu toate că nu am fost deloc de acord cu Oana, evenimentul în sine mi-a plăcut mult, tocmai pentru că a ridicat probleme.

Sponsorii evenimentului au fost  Solaris, Orly, Kara Baby, Delights Beauty Club iar cu copiii, ceilalți copii au stat cei de la  Lumea lui Momo. Copiii mei, fiind în grija tatălui au ajuns fix la timp pentru a afla că atelierul s-a încheiat, dar ne-am obișnuit deja, asta avem, cu asta defilăm.