Mort sau viu, cum ți-l dorești?

A fost odată un doctor care trăia într-un sat de munte unde casele erau departe una de alta și oamenii săraci. Mergea omul nostru de dimineața și până noaptea de pe un deal pe altul, de la o casă la alta, ca să-i ajute pe oameni. Era tare iubit, își puseseră sătenii toate speranțele în el, iar el nu-i putea dezamăgi, alerga toată ziua cu geanta lui mare ca să le dea speranță. Uneori se întâmpla să nu ajungă la timp, fie pentru că era prea departe, fie pentru că era așa de obosit încât nu mai putea ajunge. Tare se mai amăra când se întâmpla așa…Odată l-a chemat un bărbat tânăr care avea casa la vreo 3 dealuri distanță. Femeia îi era gravidă și de ceva timp dădea semne că naște cu toate că nu-i era sorocul…Știa doctorul nostru că trebuie să ajungă și a făcut tot ce i-a stat în puteri. Dar și-a ridicat ochii cu speranță și și-a dorit o bicicletă: o bicicletă de-ar fi avut, munca lui ar fi fost mai ușoară, drumurile lungi le-ar fi parcurs mai repede, el ar fi fost mai odihnit și oamenii poate mai sănătoși…La vreo doi ani de la întâmplarea asta a trecut prin părțile locului un om bogat care așa a fost de impresionat de munca doctorașului încât s-a gândit să-i dăruiască o bicicletă. Tare bucuros a fost doctorul și se tot lăuda la oameni cu bicicleta lui și le povestea cu încântare cum a fost suficient să-și dorească bicicleta și iată, deja o are…Când l-a auzit bărbatul cu care alergase în urmă cu doi ani ca să-i salveze femeia și copilul, acela s-a mirat: dar ce te bucuri așa, au trecut doi ani de-atunci, ai primit bicicleta pentru că omul ăsta a fost generos nu pentru că ți-ai pus tu o dorință în urmă cu așa de mult timp!

Doctorul i-a răspuns: dacă  femeia care își dorește un copil e dispusă să-l aștepte și câțiva ani și apoi îl poartă în pântec 9 luni fără să-și piardă speranța și răbdarea, ți se pare mult că am așteptat 2 ani pentru o bicicletă?

Asta e o poveste pe care ne-a spus-o profu de logică în liceu, nu mi-o mai amintesc foarte exact, așa că probabil nu mai e întocmai cu originalul…poate că omul nu era doctor ci călugăr, poate că nu doar și-a dorit bicicleta ci l-a rugat pe Dumnezeu să i-o dea…nu mai țin minte exact.

Ieri am avut plăcerea, ba nu, surpriza să cunosc o doctoriță. Este medic obstretician la o maternitate din București și mă gândesc să nici nu-i spun numele, o dată pentru că nu-și dorește coadă la ușa ei, a doua pentru că oricum îl puteți afla dacă chiar vă doriți asta și a treia, pentru că la fel ca ea sunt mulți și nu le știu numele tuturor. Femeia asta este fix ca doctorul din poveste. Dar nu-și dorește o bicicletă. Poate că are, habarnam. Ea își dorește incubatoare.

În România, un copil cu vârsta mai mic de un an, deci un bebeluș, moare la fiecare 5 ore, iar cauza principală a mortalității infantile o reprezintă nașterile premature. Cauzele nașterilor premature nu sunt încă cunoscute. Nu există un tratament care dacă ar fi urmat ar scădea numărul prematurilor. Tot ce se poate face este să se pună un diagnostic corect, la timp, adică în primele 3 luni de sarcină și să se intervină în prima oră după naștere.

În România, 75% dintre gravide nu ajung la un prim control de specialitate în primele 3 luni de sarcină, cu toate că acesta este gratuit indiferent dacă gravida a contribuit sau nu la asigurările de sănătate.

Dacă un prematur ajunge în incubator în prima lui oră de viață, șansele de supraviețuire îi cresc cu 90%.

În România există extrem de multe orașe în care maternitățile nu au nici măcar un incubator. Copiii prematuri care se nasc în aceste orașe, mor. Dacă se încearcă transportul prematurului la o maternitate dotată, medicul, din cauza aglomerației este nevoit să aleagă cine să trăiască și cine să moară, pentru toți prematurii nu este loc, nu există suficiente incubatoare. Decizia acelui medic poate să fie legată de copilul tău.

Deci, cum spuneam, doctorița își dorește incubatoare. A ridicat ochii și organizația Salvați Copiii i-a îndeplinit dorința, au dotat anul trecut 15 maternități cu echipamente medicale performante. Asta înseamnă că, potrivit estimărilor, anul acesta 327 de nou-născuți vor fi salvați și 380 de nașteri vor avea loc în condiții normale. Poate că pare puțin, dar 327 din 1812 bebeluși care au murit în 2012, reprezintă un procent de 18%, în doar un an, cu dotarea a doar 15 maternități. Pentru anul următor și-au propus să doteze cu incubatoare 25 de maternități, ceea ce înseamnă că la cei 18% se mai pot adăuga măcar încă pe atât, ceea ce înseamnă practic, că niște copii pot fi salvați. Te-ai gândit vreodată că și bebelușul tău  este statistică? În ce categorie de procente ți-l dorești, a celor morți sau a celor vii?

Salvați Copiii derulează în prezent campania Bun Venit pe Lume. Fiecare body expus pe site-ul lor simbolizează un copil care în anul 2012 nu a mai apucat să-l folosească. Cu o donație mică, de 2 euro, făcută prin SMS la 8833 sau pe site-ul lor, putem face ca aceste body-uri să fie folosite de bebeluși sănătoși.

Eu am doi copii, sănătoși, născuți la termen. Și am două body-uri Salvați Copiii. Unul dintre ele este deja personalizat cu corabia Olandezului Zburător, cu ajutorul Tricouri pictate Ilik’Art. Pe celălalt îl puteți personaliza voi sau eu sau blonzii mei sau tot Tricouri pictate Ilik’Art. Când donațiile ating suma de 50 lei, un body dispare de pe site-ul campaniei. Asta înseamnă că s-a creeat posibilitatea ca unul din cei 1812 copii să fie salvat. Eu am două body-uri pe care le scot la licitație, aici pe blog. Două body-uri înseamnă doi copii cărora le putem spune Bun venit pe lume. Nu trebuie să-i luați voi acasă pe acești copii, ei au părinți care pentru asta respiră, ca să și-i poată lua acasă, vii. Îi ajutăm?

O să las comentariile deschise până pe 1 decembrie, vă rog să donați oricât pe site-ul lor și apoi să anunțați aici, într-un comentariu, sau pe mailul meu (mihaela.vasilescu@gmail.com), suma pe care ați donat-o. Iar pe 1 decembrie ne hotărâm la cine trimit cele două body-uri, după ce face dovada plății. Sau dacă nu vreți neapărat un body de la mine, puteți dona pur și simplu pe site-ul campaniei. Mulțumesc