Gura lumii, slobodă

La cât de controversat este subiectul diversificare, mă aşteptam ca mămicile să dea fuga să răspundă la chestionarul lansat de Danone. Şi mă mai aşteptam şi la anumite rezultate în urma lansării acestui chestionar. Dar realitatea e alta decât cea imaginată de mine, se pare.

Cu toate că peste tot pe unde mergi şi ai disponibilitatea să asculţi alte mămici, principala plângere este lipsa de încredere în pediatri, datele recoltate ne arată că principala sursă de informare în privinţa diversificării, în rândul respondenţilor este chiar măria sa PEDIATRUL. 56,9% dintre aceştia au indicat pediatrul ca fiind  “Principala sursa de informare in momentul inceperii procesului de diversificare”. Pe de altă parte însă, internetul, comunităţile online, blogurile şi cărţile de specialitate, însumează şi ele un procent mărişor, 36,1%, deloc de neglijat.

Eu recunosc că la al doilea copil nici măcar nu mi-am informat pediatra că am început diversificarea, darămite să-i mai cer şi părerea. Dar eu sunt eu şi dacă nu am încredere în pediatrii, nu am şi nu le cer părerea. J Eu, după ce m-am lămurit cum stă treaba cu pediatria, mi-am căutat alte surse de informare. Dar despre asta o să povestesc altădată.

Tot din chestionar aflăm, ceea ce de fapt ştiam şi anume că vârsta la care se începe diversificarea este după 4 luni. Rezultatele ne arată că mai mulţi sunt cei care au răspuns că “pe la 6 luni”, dar de fapt diferenţa este de doar 4 răspunsuri. Ideea este că printre respondenţi, diversificarea s-a făcut în procent mare între 4 şi 6 luni (83,3%). După recomandările OMS, ideal ar fi însă ca diversificarea să fie începută după ce copilul a împlinit 6 luni. Şi asta s-ar traduce prin alăptat exclusiv până la 6 luni împlinite. N-ar fi rău, ba chiar ar fi foarte bine. Să sperăm că pe viitor o să ne putem lăuda şi cu aşa ceva, acum, procentul celor care au ]nceput diversificarea după 6 luni fiind de doar 13,9%.

Şi pentru că pediatrul e la putere, era şi firesc ca ordinea introducerii alimentelor să fie legume, fructe, cereale, pentru că aşa recomandă ei. Acum, de dorit este ca cerealele introduse să fie de fapt făinuri integrale, sub formă de paste, ori chiar pâinici făcute în casă. Din păcate însă, cred că cerealele din rezultatele la chestionar se referă la cutiile de cereale din farmacii şi din rafturile supermarketurilor, acele cereale cu adaos de diverse şi mai ales cu adaos de zahăr.

Aproape jumătate dintre respondenţi au considerat că brânzica este importantă în alimentaţia bebeluşului, tot jumătate dintre respondenţi preferând să prepare brânzica în casă. Totuşi nu este de neglijat nici procentul mare (33,3%) al celor care preferă să cumpere brânzica din magazine. În întâmpinarea acestora, Danone vine cu Danonino brânzică natur, prima brânzică special concepută pentru copii.

3 gânduri despre “Gura lumii, slobodă

  1. cred ca era important de stiut cum au fost hraniti in primele luni copii celor care au raspuns… si eu am raspuns, dar ai mei au fost amandoi hraniti cu LP… si am inceput diversificarea la 5 luni la Maria si la 5 luni si jumatate la Vladi.. Din cate stiu eu, chiar se recomanda ca diversificarea sa inceapa putin mai devreme la cei hraniti cu LP… recomandarile OMS fac referire doar la cei alaptati, nu?

  2. Pingback: Schema corecta de diversificare | cojocarii.rocojocarii.ro

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)