Surpriza Danone

Cand prin magazine, la rafturile de iaurt ma intampina cate o duduie cu o oferta imbietoare la vreun produs Danone, ii zambeam dragut si ii dadeam replica „noi nu consumam Danone”.

Atunci cand am primit invitatia de a vizita fabrica Danone, mi-am spus ca pentru Victor va fi interesant, indiferent ce inseamna Danone, asa ca am acceptat cu gandul ca marele meu copil va mai afla ceva. Pe de alta parte, eu am pornit putin indoita, stiind ca lactatele stricate put infiorator si asteptandu-ma cumva sa ma confrunt cu aceasta putoare. Ma asteptam de fapt la tevi prin care curge laptele catre masinarii, tevi din care mai picura lapte…asa ca surpriza mare pentru mine a fost sa gasesc un loc curat, uscat in care nu mirosea a nimic. Asta a contat mult, pentru ca din acel moent am reusit sa ma deschid sa sa las informatia sa vina inspre mine. Si nu numai informatia ci si senzatiile, reactiile la ce vad si aud.

Ma mai asteptam ca acest mamut producator de iaurturi, atat de controversat sa puna in fata vizitatorilor niste oameni-roboti, crispati, reci, siguri pe ei, cu raspunsuri pregatite la orice intrebare. Am gasit acolo niste persoane simpatice, cu simtul umorului, flexibile, foarte bine informate, cu raspunsuri pertinente dar suficient de sinceri incat sa spuna si „nu stiu” atunci cand intrebarea nu si-a gasit raspunsul. Aici ma refer la intrebarea referitoare la provenienta D3 cu care este imbogatita branzica natur care ne-a fost prezentata.

Am aflat lucruri interesante, facil prezentate, asa incat si Victor cel de 7 ani a ramas cu ceva. Am aflat cum fac ei iaurtul: primesc laptele in cisterne, de la cei 57 de fermieri cu care au contracte, ii fac diverse analize (o sa revin la asta), apoi il introduc in niste cuve uriase in care il separa in lapte degresat si smantana. Cu aceste doua produse si cu fermentii si bacteriile care stau frumos congelate la -50 gr. prepara mai apoi faimoasele produse Danone. Cum? Simplu. Fiecare produs are o formula bine stabilita si intocmai respectata care sa asigure mereu acelasi gust al acelui produs. Se ia o anume cantitate de lapte degresat, se adauga atata smantana cat sa dea o anumita concentratie de grasime produsului si apoi i se adauga fermentii specifici si unde este cazul gemu ori piureul de fructe.

Unele produse sunt apoi ambalate, altele raman in cuve, oricum, toate sunt trimise la fermentat. Procesul de fermentatie difera ca durata de la un produs la altul, de la 6 ore la 12 ore pentru smantana. Fermentatia produselor deja ambalate se realizeaza intr-o camera incalzita la 41 gr. Dupa trecerea orelor necesare, produsele sunt introduse in oarece racitoare care le ventileaza si le racesc rapid la 4 gr. temperatura la care raman apoi pana ajung pe raftul magazinelor. Dupa ce au fost racite, produsele raman intr-o alta incapere, in carantina pana cand analizele de laborator le permit sa paraseasca fabrica. Odata bifata iesirea, sunt incarcate in containere frigorifice, monitorizate GPS, asa incat responsabilul cu calitatea sa poata monitoriza containerul pe drumul dintre faprica si magazin.

Acesta a fost unul din lucrurile cu care s-au laudat si pe buna dreptate. Ei il numeau lantul frigorific si se refereau la controlul permanent al temperaturii, de la cisterna care aduce laptele de la fermier si pana la containerul care livreaza produsul finit la magazin.

Apoi mi-a placut curatenia. Am spus ca tevile nu picurau, ca totul era curat si uscat. Dar in afara de ce am vazut cu ochii mei, am aflat si cum fac ambalarea produselor. In hala de ambalare, aerul este filtrat cu niste filtre speciale care sa nu permita sporilor de mucegai sa patrunda in incapere. Masinariile care ambaleaza sunt incapsulate si au larandul lor alte filtre, si mai puternice, cu acelasi scop. Asa se face ca iaurturile lor sunt atat de „curate” incat pastrate la rece, la 4 gr. ele rezista foarte mult timp. La acea temperatura procesul de fermentatie este oprit, deci iaurtul sta, si neavand in el alte chestii, cum ar fi mucegaiul, el se pastreaza la fel.

Ne-au povestit si cum se transforma concret laptele in iaurt. Zaharul din lapte, numit lactoza, devine hrana pentru fermentii adaugati de ei, la temperaturi ridicate. Fermentii consuma dulcele din lapte, asa ca laptele incet incet se acreste si se transforma in iaurt. Daca procesul nu ar fi intrerupt prin racirea la 4 gr. iaurtul s-ar face din ce in cemai acru, asta neinsemnand insa ca el este stricat. Dupa spusele lor, daca un iaurt este curat, el nu se strica ci doar se acreste foarte tare, pana cand toata lactoza se consuma. In acel moment fermentii nu mai au cu ce se hrani si mor. Iar iaurtul, dintr-un produs care se vrea viu, devine unul mort, inactiv.

Am zis ca revin la analize. Primul set de analize a laptelui o face soferul cisternei care-l preia de la fermier. Setul contine analize simple, dar care-i pemit totusi soferului sa refuze sa preia laptele daca nu se afla la anumiti parametri. A doua analiza se face la intrarea in fabrica, este o analiza care da un rezultat rapid si care permite laptelui sa intre in fabrica. Urmeaza apoi cea de-a treia analiza, cea mai complexa si completa care permite laptelui sa intre in procesul de productie. Eu eram curioasa ce fac cu laptele care nu-i bun, care iese prost la analize. Am aflat ca-l trimit inapoi la fermier.

Si apropos de fermieri, ni s-a vorbit un pic si despre felul cum isi selecteaza furnizorii, care trebuie sa obtina un scor bun, fermierii sunt punctati pentru distanta la care se situeaza fata de combinate chimice, fata de gropi de gunoi ori punce de deversare a deseurilor. Este punctat felul cum ingrijesc animalele, hrana pe care le-o asigura. Intotdeauna auzeam ca trebuiesc respectate normele europene…ok, si Danone e clar cale respecta, dar eu nu aveam idee ce inseamna norme europene…acum am dat un pic cu nasul de ele si mi se par de bun simt.

Vizita in faprica a inceput cu asigurarea unor minime conditii de igiena din partea nboastra, a vizitatorilor: halate, capeline, botosi, fara bijuuri, spalat pe maini…chestii normale si firesti. Ma asteptam la ele, macar asa de ochii lumii. Odata intrati in fabrica am vazut ca toti angajatii erau echipati la fel si nu era doar de ochii lumii, pareau foarte familiarizati cu „uniforma” de unde am tras concluzia ca asa se intampla zi de zi nu numai cand au vizitatori. Oricum, la cat volum de productie au, am vazut extrem de putini oameni, pentru ca aproape totul este automatizat. In afara de sefii de sectie si controlorii de pe la calculatoare, oameni care sa munceasca efectiv pe linia de productie erau doar cei care formau paletii care urmeaza sa ajunga in magazine, cei care muta laditele cu produse care ies de pe liniile de ambalare pe paletii mari. Ca si numar de locuri de munca e jalnic, dar cred ca igiena maxima merge mana in mana cu numarul mic de oameni 🙂

Unul dintre scopurile vizitei a fost si sa ne prezinte noul produs Branzica natur Danonino. Cu ocazia asta am aflat ca in Romania consumul de iaurturi natur ocupa un procent de 50%, in crestere fata de acelasi semestru din 2011 cand procentul era undeva la 45%, fata de celelalte tari unde consumul de iaurt natur este undeva la 15 – 20%. Nu sariti insus de bucurie si nici nu va umflati muschii de mandrie, pentru ca, din pacate, dar spre binele nostru, acest procent mare este din cauza ca romanul prefera iaurtul natur din cauza pretului mai mic. In principal. Secundo este si obisnuinta din vremuri de demult pentru consumul de iaurt natur…sa speram ca procentul va creste in continuare dar din alte motive, cum ar fi de exemplu constientizarea pericolului din consumul de zahar.

Branzica natur, este bunuta, am gustat-o acolo…si am reusit sa o inghit. Asta e de bine, tinand cont ca mie nu-mi plac branzicile. Dar asta e amestecata cu iaurt, deci e mai cremoasa. E imbogatita cu calciu si D3. Dupa spusele lor calciul cu care e imbogatita este extras tot din lapte, nu folosesc calciu de sinteza. Despre provenienta D3 nu au stiut sa ne spuna. Produsul este recomandat si de Societatea Romana de Pediatrie, asta insemnand ca produsul a trecut testele impuse de amintita societate, ceea ce il recomanda ca fiind un produs destinast copiilor. De fapt singurul produs de acest gen destinat copiilor.

Victor al meu e incantat de branzica, dar e posibil sa fie si din cauza ca are vizita proaspata in memorie si e inca impresionat. Vlad mananca, ii place si in plus e incantat de potul micut, de numai 50 gr. pe care si-l tine singur in mana si din care mananca pana la ultima frimitura. Asta e prima reactie. Nu stiu inca daca o sa cumpar acest produs, cred ca raman in continuare la proviziile mele de iaurt.

Dar, cu siguranta o sa am invedere branzicile pentru calatoriile noastre, pentru ca mi se par destul de safe si mai ales usor de manevrat. Cantitatea, chiar daca la prima vedere pare mica, pe noi ne avantajeaza. Prefer sa deschid un pot de doar 50 gr. pe care sa-l manance dintr-o data sau daca nu-l mananca pe tot macar sa nu-mi para rau ca am stricat ditamai cutioiul. Plus ca, una e, ca mama sa mananci resturile copiilor dintr-o cutie mare si alta e dintr-o cutie mica. Cum, voi nu mancati resturile copiilor? 🙂

Am aflat, de fapt am auzit si aici chestii de bun simt, pe carele stiam dar care cred ca merita scrise si anume ca e bine ca un copil mai maricel sa manance zilnic 3 portii de lactate si anume un pahar de lapte, un iaurt si 50 gr. de branzica. Asta ar asigura necesarul de calciu zilnic.

Am mai aflat ca nu e tocmai indicat sa pastrezi iaurtul deschis in frigider, nici macar in frigider.

Ca si concluzie de final, vizita la fabrica Danone, a fost, pentru mine o surpriza placuta. Nu stiu daca imi va schimba preferintele de consum, dar cu siguranta nu ma voi mai feri ca de dracu’ de produsele Danone. Ba mai mult chiar, cu siguranta le voi prefera in calatorii si in acele situatii in care conditiile de igiena lasa de dorit, pentru ca acum stiu care-s conditiile de la Danone. Si asa cum spunea o alta mamica blogarita care a stat langa mine, dar pe care nu o stiu, o mica fabricuta dintr-un orasel, mai mult ca sigur ca nu are suficienti bani cat sa suporte linii tehnologice atat de complexe ca cei de la Danone. Si aici ma refer tocmai la acele sisteme de filtrare care asigura nepatrunderea mucegaiurilor, masinariile care-si fabrica singure ambalajul etc.

Daca aveti ocazia sa-i vizitati, nu ezitati, cu siguranta va fi o experienta placuta.

A, am uitat sa spun ceva. Am ajuns la Danone imediat dupa inmormantarea unei matusi, care a murit, de batranete, sanatoasa tun, la 96 ani. Si mai avem in familie o bunica, vie inca, de 98 ani. Ambele, au ajuns la varstele astea matusalemice si singura hrana pe care o mai accepta este iaurtul. Si toate viata au fost mari mancatoare de iaurt. Nu am putut sa nu zambesc atunci cand din prezentarea initiala am aflat ca inventatorul Danone, Carasso, a studiat bacterii, fermentii si alte smecherii, a creat un iaurt pe care initial l-a vandut in farmacii, pe care l-a consumat cu credinta si care l-a dus la venerabia varsta de 103 ani 🙂 Concluziile le trageti singuri!